Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla

Cultivarea ciupercilor in regim casnic

cu ajutorul perhidrolului

Volumul II

 

 

R. Rush Wayne, Ph.D.

  


 

Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla
Cresterea ciupercilor in regim casnic cu ajutorul perhidrolului
Volumul II

Copyright © 2001
R. Rush Wayne. Ph.D.

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei lucrari nu poate fi
reprodusa sau folosita sub nici o forma fara permisiunea autorului acesteia..

 

Volumul I publicat sub titlul Cresterea ciupercilor prin metoda perhidrolului,
Decembrie 1996

Volumul II publicat pentru prima data in August 2000
Revizuit si adaugat, Iulie 2001

 

Visitati Web site-ul pentru informatii despre Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla
http://www.mycomasters.com/Updates.html
precum si pentru ultimele si periodicele informatii noi despre metoda perhidrol.

 


 


CUPRINS

 

Introducere

Obtinerea, Depozitarea si Pastrarea culturilor de ciuperci
Utilizarea eprubetei in loc de vasul Petri
Dezavantajele vaselor Petri
Avantajele si dezavantajele folosirii eprubetei
Prepararea eprubetelor cu perhidrol
Efectuarea transferului in si din eprubeta
Curatarea miceliului din eprubeta

Mediul Bazat pe Bere (MBB)
Pornind de la Spori
Avantajele si dezavantajele pentru cazul in care porniti de la spori
Revizuire a metodei sporilor in perhidrol
Colectarea Sporilor
Germinarea Sporilor prin Metoda Disc
Alte idei de obtinere a miceliului fara agar
De ce sa cautati un inlocuitor pentru agar
Cum sa preparati discurile
Efectuarea transferurilor
Curatarea miceliului
Pastrarea culturilor fara agar
Expedierea culturilor prin posta

Re-sterilizarea cu ajutorul perhidrolului a vaselor Petri disponibilizate

Prepararea miceliului
Miceliu in pungi de plastic – “Miceliu in 8 minute”
Avantajele si dezavantajele folosirii pungilor de plastic
Producerea miceliului
Folosirea miceliului


Miceliu pe substrat "In 10 Minute"

Inocularea substratului din paie fara a folosi miceliu
Cum sa preparati si sa inoculati
Note legate de procedura folosita
Probleme care pot aparea

Prepararea Compostului
Compostul I: Prepararea paielor cu perhidrol – la temperatura camerei
Avantajele si dezavantajele perhidrolului cand folositi paie
Ce se intampla cu enzimele?

Procedura de preparare a paielor  sau a altor tipuri de sustrat
Note la aceasta procedura
Compostul II: Prepararea talajului din lemn neuscat cu perhidrol
Compostul III: O metoda de “pune-si-amesteca” pentru substraturile compatibile cu perhidrolul
Ratiunile si avantajele metodei “pune-si-amesteca”
Cateva cuvinte despre rumegusul uscat in cuptoare
Procedura “pune-si-amesteca”  la temperatura camerei
Suplimente naturale folosite in aceasta metoda
Cata apa trebuie sa folositi
Cat perhidrol trebuie sa utilizati
Note la procedura “pune-si-amesteca “

Concluzii

Despre Autor 


 

Introducere
intoarcere la meniu

Am scris cel de-al doilea manual: “Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla”, pe de-o parte pentru a completa scaparile si omisunile din primul volum si pe de alta parte, pentru a prezenta citeva idei noi de cultivare a ciupercilor care sa duca la reducerea timpului, a efortului si a banilor investiti.

La fel ca si in primul volum, majoritatea metodelor din acest volum, au fost initial concepute pentru utilizare pentru culturi la scara mica sau casnica. Dar doua noi metode de preparare a compostului descrise in acest volum au fost special concepute pentru cultivatorii care doresc sa lucreze la scara comerciala. Si aproape toate tehnicile prezentate in aici, s-ar putea dovedi cel putin folositoare in contextul unei productii la scara comerciala.

Procedurile din acest volum sunt organizate conform etapelor necesare in realizarea unei culturi de ciuperci. Astfel, prima data este prezentata pastrarea culturilor si a sporilor de germinare a culturiilor. Apoi urmeaza metodele de preparare a miceliului, incheindu-se cu procedurile de preparare a compostului.

Procedurile din acest volum presupun faptul ca sunteti familiarizat cu metodele folosirii perhidrolului ca element de pasteurizare. Daca nu ati mai folosit aceasta metoda, este indicat sa consultati primul volum din Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla. Acesta contine informatii esentiale precum si notiuni generale de cultivare a ciupercilor, iar in particular informatiile necesare pentru utilizarea perhidrolului in cultivarea ciupercilor.

Metodele bazate pe utilizarea perhidrolului din acest volum, sunt inventii personale – pana in momentul in care alcineva v-a sustine contrariul. Metodele care nu se bazeaza pe metoda perhidrol au fost facute publice de catre cei care le-au dezvoltat. Le-am prezentat aici deoarece ele au o valoare certa pentru cultivatorii prin metoda perhidrol.

Destul cu povestile! La treaba!


Obtinerea, Depozitarea si Pastrarea culturilor de ciuperci
intoarcere la meniu

Utilizarea eprubetei in loc de vasul Petri
intoarcere la meniu

Este cunoscut faptul ca in procedura standard de dezvoltare a culturiilor de ciuperci se foloseste vasul Petri umplut cu un mediu de agar. Tinand cont ca nu toti cultivatori pot detine laboratoare sterile, acest standard trebuie pus sub semnul intrebarii. Probabil cel mai mare dezavantaj al vasului Petri este faptul ca are o suprafata asa mare de expunere. Datorita faptului ca acestea sunt folosite pentru pastrarea indelungata a culturii de ciupercii, probabilitatea de a fi contaminate din aer este foarte mare. Chiar si prin metoda perhidrol, ocazional pot aparea infestari care se vad pe marginea vasului Petri. Aceasta se intampla mai ales atunci cand miceliul s-a dezvoltat aproape pe toata suprafata agarului, si in mod special in perioadele de timp umede.

O solutie de rezolvare a problemelor este schimbarea vaselor cu unele care au o suprafata de expunere cat mai redusa. De exemplu, eprubetele cu capac sunt o alegere buna. Ma refer aici la eprubete care au dimensiunile aproximative de 19x125mm, care urmeaza a fi umplute partial cu agar topit si care este lasat sa se solidifice sub un anumit unghi.

Eprubetele sunt relativ usor de manevrat si de depozitat. Deasemenea este usor de tinut gatul eprubetei deasupra unei flacari de gaz in momentele in care aceasta urmeaza sa fie inchisa sau deschisa. Astfel obtinem asigurarea suplimentara impotriva contaminantilor. Apa din acestea se evapora mult mai greu decat cea din vasele Petri, astfel ca si concentratia de perhidrol ramane eficienta pe o durata mai lunga de timp. Chiar si fara perhidrol, rata de contaminare este redusa. In plus cantitatea de agar necesara in eprubete este mai mica decat cea din vasele Petri, aceasta ducand la economisirea de bani. Dar are si un dezavantaj. Unele ciuperci nu le place mediul umed din eprubeta (exemplu: H. ulmarius). Nu puteti sa monitorizati morfologia miceliului din eprubete asa cum o faceti in vasele Petri (modificarile morfologice pot indica eventuale contaminari sau alte probleme). Si poate fi extrem de dificil sa rupeti bucatele din miceliul aflat in eprubeta cand doriti sa inoculati alte culturi. Aceasta ultima problema depinde si de tipul de pat pe care il creaza miceliul ciupercii.

Prepararea eprubetelor
 
Aici aveti modul de obtinere a unui set de eprubete:

1)        Masurati ingredientele conform retelei MDA (malt-drojdie-agar) si puneti-le intr-o cana curata de metal prevazuta cu gat de scurgere.(Mai jos aveti reteta MDA -  din 250ml. o sa obtineti aproximativ 20 de eprubete.)

2)        Puneti o folie de aluminiu ca si capac la cana. Puneti cana in vasul sub presiune in care se gaseste putina apa. Puneti si eprubetele cu capac in vasul sub presiune, de preferinta intr-un alt vas.

3)        Fierbeti 10 minute fara capacul pus. Puneti capacul, si fierbeti la presiune maxima pentru inca 10 minute.

4)        Indepartati imediat vasul sub presiune de pe aragaz si raciti-l. Dati-i jos capacul imediat ce presiunea a disparut. Scoateti cana si vasul cu eprubete pentru a se raci mai repede. Puteti pune cana intr-un vas cu apa rece pentru a grabi racirea, dar nu lasati ca solutia din el sa inceapa sa se solidifice.

5)        Adaugati 1,5ml perhidrol la 250ml mediu MDA. Puneti perhidrolul cu ajutorul unei pipete pe care ati pasteurizat-o prin trecerea acesteia prin apa fierbinte. Amestecat perhidrolul prin rotirea canii.

6)        In final puneti continutul in eprubete. Folositi-va de gatul de scurgere al canii pentru a evita varsarea pe gatul eprubetei. Intre degetul mic si cel inelar de la mana tineti capacul eprubetei.

7)        Puneti capacul la fiecare eprubeta si dispuneti eprubetele pe un plan inclinat usor, pentru ca acestea sa se solidifice. In momentul in care acestea s-au solidificat, acestea sunt pregatite pentru utilizare.

Reteta MDA pe care o folosesc:  

12 gr. Agar-agar
12 gr. pulbere de malt
1 gr.  drojdie de bere uscata
0.5 gr. faina (prin rotatie grau, secara, porumb, orez, ovaz)
0.5 gr. hrana concentrat pentru iepuri (ori pentru alte animale)
4 gr. rumegus (cantitatea de rumegus poate fi crescuta pentru speciile care se dezvolta mai greu pe agar)
1 litru apa de la robinet
pentru ajustarea pH-ului intre 6 si 8 folositi otet de mere si bicarbonat de sodiu (optional)

Efectuarea transferului in si din eprubeta

Pentru inocularea eprubetei, si pentru extragerea miceliului din ea, este indicat sa aveti o ustensila rigida.Pentru confectionarea acesteia puteti folosi o sarma rigida careia ii faceti o bucla mica la unul din capete, celalat capat introduceti-l printr-un tub de sticla (3mm diametru). In final topiti sticla la capatul sirmei care nu are bucla pana cand aceasta se lipeste de sarma. Acest tub cu nucla de sarma formata devine ustensila dvs. de lucru.

Pentru succesul inocularii, va fi nevoie de o mica sapatura efectuata in continutul eprubetei pentru ruperea unei bucati de agar cu miceliu pe care il veti transfera in eprubetele noi. (daca bucatica este prea mica sau daca radeti doar miceliul de la suprafata agar-ului, s-ar putea ca acesta sa nu se dezvolte). Dar, daca de prima data nu reusiti, atunci puteti incerca in continuare cu aceeasi eprubeta. Perhidrolul o va mentine fara contaminanti. Imi place sa sap cu ustensila pe care am creat-o pentru a taia o bucatica de cultura. Dar este foarte dificil sa rupeti o bucatica de dimensiunea dorita. De multe ori am avut bucati care au cazut jos de pe ustensila in miscarea pe care o faceam pentru tranfer. Oricum in final veti reusi. Invartiti gura eprubetei in flacara sau lampa cu alcool inaintea desfacerii capacului  si inainte de punerea acestuia la loc.

Curatarea miceliului din eprubeta

In Volumul I : Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla, am explicat cum microbi invizibili pot sa contamineze si sa se dezvolte intr-o cultura tratata cu perhidrol. Tot acolo am prezentat si o metoda de “ curatare” a miceliului contaminat prin inocularea la fund a vasului Petri. In eprubeta, contaminarea se petrece intr-un ritm mai lent decat in vasele Petri. Dar s-ar putea ca acumularea acestora sa fie exact in locul in care miceliul trebuie curatat. Deoarece nu exista o procedura convenabila de inoculare a eprubetei la fundul acesteia, va trebui sa folosim alta metoda. Aceasta consta in turnarea unui al doilea strat de agar – cand acesta este suficient de racit, dar nesolidificat – peste miceliul care s-a dezvoltat peste primul strat. Astfel miceliul se dezvolta in ala doilea strat, autocuratandu-se pe masura ce se dezvolta.

Iata cum trebuie sa procedati:

Preparati si inoculati eprubetele asa cum am descris mai sus. Permiteti miceliului sa se dezvolte un pic peste agar.

1)        Preparati o cantitate mica de MDA prin procedura standard. Folositi cana cu gat de scurgere. Acoperiti-o cu folie de aluminiu.

2)        Dupa fierbere, cand s-a racit substanta, adaugati perhidrolul de concentratie uzuala. Amestecati prin rotirea usoara a canii.

3)        In momentul in care fundul canii puteti sa-l tineti in mana aprindeti lama cu alcool. Deschideti o eprubeta tinand capacul pe degetul mic. Rotiti gura eprubetei peste flacara lampii cu alcool. Turnati agarul proaspat in eprubeta astfel incat sa acoperiti complet miceliul. Puteti sa faceti asta fie tinand inclinat eprubeta, fie tinand-o in pozitie verticala. Cu cat veti turna mai putin agar cu atat mai mica va fi distanta pe care miceliul o va strabate pana va ajunge la suprafata. Fiti atent: agarul din cana tinde sa se solidifice rapid! Tineti cana intr-un vas cu apa usor incalzita.

4)        Puneti la loc capacul eprubetei.

5)        Asteptati ca miceliul sa se dezvolte pe noul strat de agar.

Cand extrageti miceliul pentru inoculare, aveti grija sa nu patrundeti din stratul superior in cel inferior. Astfel veti anula functia celui de-al doilea strat.

Mediul Bazat pe Bere (MBB)
intoarcere la meniu

In continuare aveti o metoda pentru prepararea mediului de agar care va salveaza de la marea majoritate a cantaririlor si masuratorilor. De asemenea aceasta este perfecta pentru cei care nu pot sa gaseasca o sursa de extract de malt. Si chiar daca puteti obtine maltul, acesta se poate pietrifica in cazul in care il depozitati. Acest mediu rezolva aceasta problema. El provine prin bunavointa Dr. Nenad Vidovic si Sansin Corporation din Ontario, Canada (vezi Vidovic, N., Specialty Mushrooms--Small Scale Production, Mycelium, 25, 1999, pages 4 and 8). Dr. Vidovic a demonstrat ca cateva specii de ciuperci se pot dezvolta in mediul MBB la fel de bine ca si in mediul comercial de extract de malt. A modificat reteta lui pentru a include si perhidrolul.

Ingrediente:
1 parte bere proaspata
3 parti apa
2% agar din greutate (2 gr. pulbere de agar la 100ml.)

1)        Amestecati berea cu apa.

2)        Adaugati agar-ul.

3)        Sterilizati intr-un vas de presiune (15atm.) dupa ce ati incalzit 10min. pentru ca agar-ul sa se dizolve.

4)        Raciti pana cand puteti sa manevrati cu mana. Adaugati perhidrolul (6ml/l, 3%), amestecati bine si turnati mediul in vase Petri sterile.

Dr. Vidovic mentioneaza ca MBB fara agar este un mediu excelent de stocare. El numeste acest mediu MLBB (mediu lichid bazat pe bere). Ambele culturi de Oyster (Pleurotus ostreatus) si morels (speciile Morchella) s-au putut folosi si dupa doi ani de zile (fara adaos de perhidrol). De asemenea acest mediu este indicat pentru germinarea din spori.

Pornind de la Spori
intoarcere la meniu

Pornesc de la ideea ca toti cultivatorii doresc sa inceapa cu specii de ciuperci sanatoase. Aceasta se poate obtine de la furnizori de miceliu de ciuperci. Aceste culturi au fost testate si au dovedit ca au o productie de ciuperci buna in cazul in care se reproduc conditiile de crestere. Exceptand cazul in care in mod repetat cultura se deterioreaza, aceasta va produce cantitati de ciuperci insemnate in conditiile cerute de cultura. Si in cazul in care pierdeti cultura, puteti (in cele mai multe cazuri) sa obtineti miceliul de la acelasi furnizor. Astfel aceasta copie va produce ciupeci in aceleasi conditii pe care le-ati folosit si pana acum. Daca porniti de la spori, dimpotriva, nu aveti nici o asigurare asupra faptului ca veti obtine cantitatea de ciuperci normala din cultura de miceliu pe care ati dezvoltat-o. De asemenea nu aveti nici o asigurare ca ciupercile cultivate vor avea aceleasi caracteristici cu acelea a caror spori i-ati folosit. In plus, nu veti cunoaste conditiile optime de crestere a miceliului obtinut din spori pana cand nu veti efectua cateva testari. Si daca veti pierde cultura, nu veti avea de unde sa porniti din nou.

Totusi exista si pareri contrare. Culturi obtinute din germinarea sporilor sunt de cele mai multe ori mai viguroase. Cu specii care se dezvolta rapid ca Oyster, diferenta dintre ciuperca mama si ciuperca obtinuta din sporii acesteia este, de cele mai multe ori, mica. Sporii costa putin sau deloc, pe cand cand miceliul poate fi costisitor. Sporii pot fi obtinuti din ciuperci uscate pe cand miceliul nu. Si asa mai departe. In mod cert merita sa aveti o metoda simpla de germinare din spori.

In manualul I, am insistat asupra faptului ca sporii nu pot germina intr-un mediu cu perhidrol. Dar o seama de cultivatori mi-au scris ca au germinat spori in prezenta perhidrolului. Astfel ca acum pot sa spun da, se poate. Va trebui sa aplicati peste un milion de spori pe suprafata mediului cu perhidrol, dar aceasta se poate. Totusi nu sunt convins ca aceasta idee este una buna pentru cazul in care aceasta devine o rutina. Miceliul obtinut pe aceasta cale poate fi foarte usor modificat genetic. Si asa cum va fi dovedit, nu este foarte dificil sa incepeti o cultura incepand de la spori in absenta perhidrolului, chiar in spatii nesterilizate. O metoda buna este sa incepeti cu spori in eprubeta. Astfel sansele de contaminare prin aer este in mod substantial redusa comparativ cu vasele Petri.

Colectarea Sporilor

Iata o metoda de colectare a sporilor:

1)        Sterilizati pentru 15min. vase Petri in oala sub presiune. Lasati-le sa se raceasca.

2)        Luati o ciuperca matura pentru colectarea sporilor. Daca este posibil, alegeti una curata care sa nu fie acoperita cu spori.

3)        Curatati o suprafata in incaperea in care urmeaza sa lucrati, in care sa nu existe multi curenti de aer si alte persoane. Curatati suprafata cu un burete, apoi stergeti-o cu alcool.

4)        Deschideti unul din vasele Petri (capacul il puneti cu fata in sus pe suprafata curatata). Aranjati ciuperca deasupra vasului. Daca este suficient de mare ea va acoperi intreaga suprafata a vasului. Ciupercile mici precum cele Morels, pot fi suspendate deasupra vasului printr-un fir. Folositi-va imaginatia. Ideal este ca ciuperca sa nu atinga partea interioara sau fundul vasului Petri. Totodata, nu doriti ca interiorul vasului Petri sa fie expus contaminarilor din aer. Dar doriti ca ciupercile sa fie astfel dispuse incat sporii sa cada in vas.

5)        Continuati sa colectati spori, ideal pana cand vedeti ca sporii apar ca un praf in vase. Aceasta duraza aproximativ o ora pentru ciupercile Oyster, care produc in mod copios spori. Dar veti avea nevoie de cateva ore pentru alte specii, si chiar si atunci nu veti observa sporii in vas. Inchideti vasul Petri cand ati terminat.

Germinarea Sporilor prin Metoda Disc  

Aici aveti metoda mea preferata de germinare a sporilor. Ea nu foloseste nici agar nici perhidrol. O sa colectati sporii pe un disc mic de carton, apoi il veti introduce in eprubeta. Sporii vor germina in cateva picaturi de mediu nutritiv in eprubeta. Am folosit aceasta metoda cu succes pentru germinarea sporilor din shiitake, portabello, almond mushroom, elm oyster si Pleurotus. Iata cum veti proceda:

1)        Executati cateva gauri la intamplare intr-o bucata de carton de culoare gri. Faceti aceasta cu ajutorul perforatorului de hartie.

2)        Faceti aproximativ 10ml. de MLBB (fara agar)

3)        Luati un set de eprubete cu capac.

4)        In fiecare eprubeta puneti 5-10 picaturi de MLBB.

5)        Sterilizati discurile de carton intr-un vas Petri sau intr-un vas cu capac (10min. la 15atm.).

6)        In acelasi timp strilizati eprubetele care contin MLBB in ele. Eprubetele vor avea o cantitate mica de lichid pe fundul acestora dupa ce s-au racit.

7)        Odata ce toate sunt sterilizate si racite, sterilizati in flacara o penseta. Utilizati-o pentru manevrarea discului de carton pe care colectati sporii (sau colectati sporii direct in vasul in care aveti discurile de carton).

8)        Puneti fiecare disc pe care ati colectat spori in eprubetele sterile (utilizati flacara la gatul eprubetei cand deschideti si inchideti). Asigurati-va ca discul ajunge in mediul lichid de pe fundul eprubetei. Discul va trebui sa fie umed pentru ca sporii sa germineze. Insurubati capacul strans. Faceti cateva eprubete.

9)        Va trebui sa va asigurati ca eprubetele nu se vor usca. Aceasta lucru este important pentru speciile care germineaza mai lent cum ar fi Shiitake sau Almond. Pentru aceste specii plasati eprubetele intr-un alt vas cu capac. In continuare adaugati un pic de apa in vas si puneti-i capacul.

10)      Incubati. Schimbati apa din vasul cu capac in cazul in care aceasta s-a deteriorat.

11)      Periodic examinati discurile din eprubete pentru a observa semnele de aparitie a miceliului. Scoateti eprubetele care au mucegait sau in care s-au dezvoltat bacterii. (mucegaiul de culoare verde sau albastru-verde va creste repede in gramezi. Acestea sunt albe la inceput, apoi urmeaza sa se coloreze la mijloc. Bacterile vor face ca lichidul sa se tulbure.)

12)      Odata ce ati obtinut ceva miceliu mutati discul intr-un vas Petri sau o eprubeta tratata cu perhidrol. Puteti sa faceti aceasta folosindu-va de o penseta sterilizata.

13)      Incubati si lasati ca miceliul sa se dezvolte. Cresterea va fi lenta, deoarece miceliul trebuie sa se adapteze la perhidrol.

Culoarea inchisa a discurilor de carton ajuta la punerea in evidenta a miceliului ce se dezvolta. Dar aveti grija ca miceliul uneori poate fi observat destul de greu.

Intr-un vas tratat cu perhidrol, puteti observa haloul format de miceliul care se imprastie in momentul in care creste. Miceliul poate sa nu fie omogen dispersat sau poate contine contaminanti. Daca este asa, haloul creat va avea portiuni cu cresteri deferite si cu infatisare diferita. Puteti lua miceliu din portiunile care arata cel mai bine si sa-l transferati in alte vase. Sectoarele de miceliu valabile au o crestere radiala sau de forma unui sarpe. Miceliul care arata ca bumbacul (vata) ar trebui evitat (aceasta forma este normala pentru unele specii). Odata ce ati obtinut miceliul in varianta corecta, fara sectoare, sunteti in masura sa cultivati miceliu si mai apoi sa-l utilizati in compost. Si nu uitati sa depozitati aceasta cultura!

Alte idei de obtinere a miceliului fara agar
intoarcere la meniu

Agarul este probabil cel mai costisitor ingredient folosit in cresterea ciupercilor. Este relativ usor sa-l utilizati odata ce v-ati obisnuit cu acesta. Dar multi dintre cei care doresc sa inceapa cultivarea ciupercilor ezita din cauza ca nu sunt familiarizati cu agarul. De aceea  m-am gandit la cateva alternative. Aici sugerez o varianta simpla care da rezultate si care este o alternativa la agar – discurile gri de carton. Cortonul gri este ieftin si usor de gasit. (pot fi folosite si alte culori de carton). Atat timp cat acesta este curat, acesta nu va contine enzime care sa descompuna perhidrolul. Spre deosebire de cartonul presat cartonul gri se umezeste usor si materialul umed este suficient de usor de rupt in bucati pentru a fi transferat. Deasemenea este un substrat bun pentru dezvolaterea miceliului, oferind suportul pentru o crestere rapida chiar daca cantitatea de alti nutrienti este redusa. Si este un simplu fapt ca sa adaugati solutie nutritiva daca aceasta o considerati necesara.

 

Astfel, in loc sa treceti prin toate problemele in cazul folosirii agarului: masuratori si cantariri precise, dizolvarea si topirea agarului, racirea inceata, adaugarea perhidrolului, turnarea in vase, asteptarea pentru solidificarea acestuia, uscarea acestuia pe durata a mai multor zile, este mai usor sa taiati discuri de carton care sa se portiveasca in vasele Petri sau in borcane si sa preparati intr-un alt vas apa cu o solutie nutritiva. Apoi, fierbeti vasele sau borcanele in vasul sub presiune pentru 10 minute..Raciti rapid si adaugati perhidrolul. In final, inmuiati discul in solutia din vase pentru a avea protectia asigurata de perhidrol. Discurile de carton sunt pregatite sa fie utilizate imediat ce acestea s-au imbibat cu solutie.

Se pot folosi si cartoanele tiparite ca inlocuitor, dar acestea au cateva dezavantaje. Unul dintre ele este cazul in care acestea au o culoare deschisa, ca atare dezvoltarea miceliului este greu de observat. Dimensiunea miceliului poate avea marimea unui paianjen mic, care este foarte greu de reperat pe cartonul deschis la culoare. Ca sa complicam si mai mult, miceliul poate incepe sa se dezvolte in masa cartonului si mai putin la suprafata acestuia. In plus, de cele mai multe ori acesta nu se dezvolta intr-un halou frumos precum cel din mediul cu agar. Aparent dezvolatarea miceliului este influentata da variatiile si conditiile pe care acesta le intalneste in diferitele straturi ale cartonului.

Nu cunosc inca daca se poate face transferul direct doar pe cartoane, fara ca sa intram intr-o limitare a dezvoltarii din lipsa de nutrienti. In mod normal ma astept ca acest carton sa nu mai aiba nevoie de solutii nutritive suplimentare. Pana la urmatoarea notificare, este o buna idee sa adaugati solutie nutritiva pe discurile de carton, pentru a mentine dezvoltarea miceliului.

Cum sa preparati discurile

Aici aveti pasii detaliati pentru prepararea discurilor de carton. Retineti ca puteti sa utilizati borcanele mici cu capac in locul vaselor Petri.

 

1)        Masurati aprox. 250ml de apa de la robinet intr-un borcan mic. Folositi MLBB (descris anterior) daca doriti sa adaugati nutrieti.

2)        Cautati carton gri, cu cat mai gros cu atat mai bine, preferabil gri pe ambele fete. Trasati cu ajutorul unui creion si a vasului Petri exteriorul acestuia. Taiati pe interiorul cercului astfel creat la 2-3mm fata de contur pentru ca dimensiunea discul de carton rezultat sa incapa in vasul Petri.

3)        Folositi un numar de vase Petri egal cu numarul de discuri taiate plus cel putin unul in plus.

4)        Umeziti discurile de carton usor: scufundati-le in apa de robinet si imediat scuturati-le. Apoi inchideti-le in interiorul vaselor Petri.

5)        Sterilizati in vasul sub persiune borcanul sau vasele Petri, inclusiv pe cel gol, pentru 10 minute la 15atm. (lasati ca apa sa fiarba timp de 10 minute inainte ca sa puneti capacul).

6)        Raciti vasul sub persiune, si scoateti vasele si borcanul cu solutia nutritiva.

7)        Cand solutia s-a racit , adaugati 1,5ml de perhidrol 3%. Utilizati o pipeta sterilizata in apa fierbinte. In final veti obtine o concentratie de aprox. 0.018% de perhidrol in solutia nutritiva.

8)        Turnati putina solutie diluata de perhidrol in vasul Petri care este gol. Acesta va fi folosit ca un rezervor pentru inmuierea discurilor de carton.

9)        Sterilizati varful pensetei cu flacara. Folositi penseta pentru mutarea rand pe rand a discurilor de carton in rezervorul de inmuiere care contine solutia de perhidrol. Lasati ca acestea sa se imoaie bine in solutie. Apoi mutati-le din nou in vasele Petri din care au provenit.

10)      Acum discurile/vasele sunt pregatite pentru a fi folosite.


Puteti folosi pentru pastarea si incubarea acestora pungi de stocare a alimentelor asa cum am sugerat in volumul I. Dar probabil ca veti observa ca discurile de carton se usca rapid. Puteti sa le pastrati umede pentru o mai lunga perioada de timp daca le puneti intr-un container care are la fund solutie de perhidrol. De exemplu, cautati un  bocan prin gura caruia sa puteti sa introduceti usor vasele Petri. Folositi un inaltator care va mentine la distanta vasele Petri de solutia de perhidrol care urmeaza sa o turnati in borcan (concentratia acesteia este tot 0,018% la fel cu cea din vasele Petri). In final, acoperiti gatul borcanului cu folia dintr-o punga de palstic pe care o legati cu elastic pentru borcane (astfel veti permite patrunderea unei cantitati de oxigen adecvata pentru cultura). Aveti grija ca sa umpleti suficient borcanul cu vase Petri astfel incat sa nu fie posibila rasturnarea acestora in solutia de la fundul borcanului.

Efectuarea Transferurilor

Acum probabil ca va intrebati cum veti transfera bucati din discul de carton din vasele Petri in alte vase. Nu veti taia bucati din acesta, asa ca iata cum veti proceda: puteti sa luati fragmente de la suprafata cartonului folosindu-va pentru aceasta de varful unui bisturiu. Doar zgariati de cateva ori cu bisturiul suprafata cartonului, fragmentele rezultate urmand a fi transferate in alt vas cu ajutorul bisturiului.

 

De pe cartoanele poroase, aceasta metoda se dovedeste a fi foarte grea de realizat pentru a obtine fragmentele necesare pentru transfer.

Curatarea miceliului

Asa cum am explicat in volumul I si la sectiunea eprubetei, contaminanti invisibili se pot dezvolta pe suprafata care urmeaza sa se dezvolte miceliul din vasele tratate cu perhidrol. Aceasta deoarece perhidrolul protejeaza mediul si nu miceliul. Contaminantii invisibili trebuie eliminati periodic. Altfel, acestia se vor multiplica in miceliu sau in compost. Miceliul crescut pe cartoane nu face exceptie.

 

In cazul culturilor pe agar, curatarea miceliului se face printr-o procedura penibila. Aceasta presupune dezlipirea agarului de pe fundul vasului si rasturnarea lui in capac, inocularea fundului vasului si reintoarcerea agarului in pozitia initiala. Aceasta forteaza miceliul sa creasca spre suprafata mediului, lasand contaminatii in urma lui. Chiar daca aceasta metoda da rezulatetele scontate, aceasta creste rata esecurilor datorita manevrelor dificile pe care trebuie sa le realizam.

In cazul discurilor de carton, este usor sa inoculam fundul acestora: doar resturnati vasul cu capul in jos. Astfel discul cade in capac si avem acces la fundul discului. Doar tranferati o mostra de miceliu cu ajutorul unui bisturiu pe suprafata discului care acum este expusa, inchideti si rasturnati din nou vasul. Atat! Dar este dovedit ca miceliului ii trebuie o perioada surprinzator de mare ca creasca prin disc. In loc ca aceasta sa se intample, el prefera sa se imprastie pe lateralele discului. Astfel ca in loc sa asteptam ca miceliul sa strabata spre suprafata, putem in mod simplu sa ii permitem acestuia sa se dezvolte la fundul discului. Atat timp cat acesta nu este deranjat, acesta va continua sa se dezvolte pe fundul discului. Aceasta metoda asigura o foarte mica expunere la contaminatii din aer. Aceasta, deasemenea va trebui sa mentina miceliul curat, mai ales daca discul sta aproape culcat pe fundul vasului. Daca va obisnuiti sa inoculati vasele pe aceasta cale, si materialul de transfer il luati de la marginea haloului pe care miceliu l-a creat, ma astept ca sa aveti foarte putine probleme cu acumularea de contaminanti invisibili.

Probabil ca veti intampina greutati in mentinerea discurilor pe fundul vaselor Petri. In acest caz, mai bine incercati sa creati un sandvici format din doua discuri de carton umede cu solutie de perhidrol. Astfel puteti sa inoculati partea din interiorul sandviciului, dintre cele doua discuri. Miceliul se va dezvolta in intregime in interiorul sandviciului, mentinandu-se liber de contaminantii din aer. Faptul ca suprafetele exterioare ale discurilor vor fi putin mai uscate decat cele din interior, va contribui la descurajarea imprastierii bacteriilor si a mucegaiului. Astfel miceliu se va autocurata pe masura ce acesta se va raspandi catre marginile sandviciului.

Cand doriti sa ajungeti la miceliul protejat aflat in sandvici, cercetati portiuni mici de disc. Dar nu puteti sa vedeti cum s-a dezvoltat acesta fara ca sa desfaceti sandviciul. Asa ca fiti atent ca sa datati culturile. Astfel puteti fi sigur ca ati lasat suficient timp pentru ca miceliul sa se dezvolte inainte ca sa desfaceti sandviciul.

Pastrarea culturilor fara agar

Pentru pastrarea pe termen lung a miceliului, prefer sa folosesc rumegus in eprubete cu capac. Iata cum procedez:

 

1)        Puneti aprox. 28gr de rumegus intr-un vas sau cana.

2)        Adugati 25ml apa fierbinte peste rumegus.

3)        Puneti amestecul astfel creat in eprubete, cam pana la jumatatea acestora. Pentru aceasta puteti folosi o bucata de plastic moale pe care o potriviti la gatul eprubetei si cu ajutorul degetelor impingeti amestecul in interior.

4)        Puneti capacele la eprubete si sterilizatile timp de 10 minute. Raciti-le.

5)        Inoculati fiecare tub cu o bucatica de cultura din agar. Invartiti gura eprubetei in flacara cand o deschideti si o inchideti.

6)        Depozitati eprubetele inoculate intr-un loc rece (sau la temperatura camerei pentru speciile care se dezvolta in locurile calde).

 

Miceliul va coloniza lent substratul. Apoi, cand veti avea nevoie de o mostra proaspata, luati o eprubeta. Puteti sa luati o bucatica din substratul colonizat folosind un bisturiu. Apoi rasturanti-l in noul mediu. In final puneti capacul la eprubeta si depozitati-o la locul ei pentru o folosire ulterioara.

Am dispus doar de un timp limitat pentru a putea spune cat de bine se pastreaza culturile pe un timp mai indelungat. Dar presupun ca ele se mentin mai bine dacat culturile pe mediu agar. Fibrele lemnoase si cartonul sunt mai aproape de mediul natural in care cresc ciupercile decat agarul. Si daca nu adaugati nici o alta solutie nutritiva, fibrele lemnoase vor scadea in valoarea lor nutritiva. Aceasta este in mod uzual recomandat pentru pastrarea culturilor. Aceste medii sunt mai aproape de faza de hibernare. In acelasi timp, unele specii, precum Oyster, nu se pastreaza bine in medii umede (apa distilata sau eprubeta). Aceste specii prefera mai degraba un mediu precum fibrele de hartie sau rumegusul, care au caracteristica de a fi mai putin umede. In plus, culturile pe fibre de hartie care rezista la rece, cum sunt ciupercile Oyster, pot fi usor mentinute in stare inghetata.

Expedierea culturilor prin posta

Discurile de carton in varianta sandvici pot fi usor introduse in pungi cu autoinchidere, urmand sa fie trimise prin posta. Faceti un sandvici realizat din doua discuri de carton gri care le-ati sterilizat si umezit in solutie de perhidrol. (Fata lucioasa a discurilor va fi dispusa pe exteriorul sandviciului. Aceasta ajuta la pastrarea umezelii dintre discuri si la evitarea patrunderii eventualilor contaminati pe care i-ati impachetat). Apoi cu o penseta, introduceti sandviciul in cea mai mica punga cu fermoar pe care o gasiti. Inchideti-o si lasati ca miceliul sa se dezvolte pe durata a catorva zile. (Atentie! Sanndviciul se poate usca repede. Pentu a preveni acest lucru puneti punga intr-un container – recipientul in care a fost iaurt  - in care ati introdus ceva apa (punga nu va atinge apa), inchideti-l cu capac. Schimbati apa in cazul in care aceasta s-a deteriorat.) in loc de pungile cu fermoar puteti folosi o punga obisnuita pe care o sigilati cu scotch dupa ce ati introdus sandviciul in ea. In final expediati cultura prin posta. Acest recipient, la celalalt capat va trebui sa fie transferat intr-un vas nou. Pentru a face acest lucru, el sau ea va trebuie sa scoata din interiorul sandviciului miceliul care a fost protejat pana acum, intr-un vas Petri steril (cu ajutorul unei pensete).

 

Metoda de expediere in plicuri normale este valabila doar pentru speciile care tolereaza bine temperaturile scazute din depozitul unui avion. Miceliul speciilor care trebuie mentinute la caldura (ex Agaricus Subrufescens) trebuie sa fie impachetate intr-un plic special care sa izoleze termic interiorul acestuia de exterior.

Re-sterilizarea cu ajutorul perhidrolului a vaselor Petri disponibilizate
intoarcere la meniu

Iata o metoda de sterilizare a vaselor Petri confectionate din plastic. Bineinteles ca si alte containere pot fi sterilizate la fel.

1)        Spalati fiecare vas, avand grija sa indepartati agarul vechi. Clatiti-le.

2)        Turnati putin perhidrol de 3% si intindeti-l pe intreaga suprafata a vasului.

3)        Plasati vasele intr-un cuptor cu microunde si incalziti pana solutia de perhidrol se evapora din vase. Reglarea cantitatii de caldura pe care faceti aceasta operatie nu are prea multa importanta.

Astfel vasele petri sunt sterilizate si pregatite pentru urmatorul mediu.

Unul din corespondenti, a subliniat faptul ca simpla incalzire in cuptorul cu microunde este suficienta pentru sterilizarea vaselor Petri. Ca raspuns, am precizat la randul meu, faptul ca simpla utilizare aperhirolului este suficienta pentru sterilizarea vaselor la fel de bine (si asta este mai favorabil pentru cazul in care nu dispuneti de un cuptor cu micrunde). Cele doua metode combinate asigura o securitate sporita a sterilizarii.

Prepararea miceliului
intoarcere la meniu
Miceliu in pungi de plastic – “Miceliu in 8 minute”
intoarcere la meniu

In Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla, am prezentat o procedura de preparare a rumegusului folosind ca si containare borcane de sticla cu capac. Aceasta este in continuare metoda mea preferata de producere a miceliului. Dar am testat diferita variante bazate pe aceasta metoda care sa fie adaptabile diferitelor situatii.


De exemplu, presupunand ca nu aveti o stiva de borcane, dar aveti pungi de plastic normale in care stocati alimentele, le puteti folosi ca si containare pentru miceliu. De fapt acestea confera o seama de avantaje fata de borcanele de sticla:

·          Nu trebuie sa folositi fibra de hartie in reteta.

·          Simplifica procesul de formare a miceliului, miceliul este mult mai faramitat. Aceasta faramitare o faceti prin manipularea pungilor.

·          Schimbul de aer are loc mult mai bine in pungile de plastic. (Oxigenul poate intra direct prin plastic, dar nu prin sticla) Acesta se pare ca duce la micsorarea timpului de obtinere a miceliului.

·          Materialul din pungi se incalzeste si se raceste mult mai repede decat in borcane.

·          Pungile permit mirosirea directa a miceliului fara a fi necesara deschiderea containarelor. Aroma lui strabate prin punga de plastic. Aceasta va permite sa verificati puritatea miceliului fara a mai fi nevoie sa va uitati la el. Contaminarea cu bacterii si  prezenta mucegaiului este usor de sesizat prin pungile de plastic.

·          Reduce costurile financiare.

 

Pe de alta parte, pungile sunt nedegradabile (oricum acestea pot fi spalate si reutilizate). Pungile pot fi perforate usor fara a sesiza acest lucru. Si nu sunt convenabile pentru cazul cand doriti sa inlaturati doar o portiune din miceliu (in borcane puteti sa dati jos capacul, sa rasturnati o parte din miceliu in alt container, dupa care sa puneti capacul la loc). Pentru  acest din urma motiv, folosesc in continuare borcanele pentru miceliul de baza.

Producerea miceliului

Iata o reteta pentru prepararea miceliului in 6 pungi mici cu metoda “Miceliu in 8 minute” (fiecare dintre pungi este suficienta pentru inocularea unei galeti de 20l cu rumegus preparat sau a unei cantitati de 2,2-3,2 kg. de substanta uscata)

625gr. rumegus (sau alte materiale compatibile cu specia de ciuperci)
45-60ml. supliment nutritional (vezi Volumul I pentru optiuni)
11,5gr.  carbonat de calciu (piatra de var)
5,7gr.  gips (sulfat de calciu)
990ml. apa de robinet fierbinte
110ml. perhidrol 3%

1)        Masurati rumegusul intr-o galeata sau vas. Adaugati ingredientele lichide si lasati ca apa sa fie absorbita.

2)        Adaugati ingredientele ramase si amestecati folosind o lingura sau spatula.

3)        Masurati 250-290gr. (aproximativ 2.75 cani) din substratul rezultat si mutatile in 6 pungi de plastic curate. Rasuciti gatul pungilor pentru o inchidere cat mai perfecta.

4)        Incalziti aproximativ 8 cm. de apa intr-un vas larg. Legati gaturile tuturor pungilor impreuna si introduceti-le pe toate odata in apa care fierbe.

5)        Puneti capac si fierbeti pentru 8min.

6)        Scoateti imediat pungile si lasati-le sa pluteasca intr-un vas mare cu apa rece. Aveti grija ca gaturile pungilor sa nu ajunga in apa.

7)        Cand pungile s-au racit suficient scoateti-le din apa. Legati gaturile rasucite ale pungilor cam la 2,5cm. de la nivelul materialului din punga.

8)        Cand pungile s-au racit complet acestea sunt gata pentru inoculare.

Folosirea miceliului

Pentru utilizarea pungilor cu miceliu, inainte cu o zi de a inocula compostul, maruntiti miceliul. Puteti face asta prin manipularea pungii, astfel incat bucatile mari sa fie maruntite in altele mai mici, iar acestea la randul lor in altele si mai mici. Aveti grija sa nu perforati punga cu unghiile sau prin rasucirea pungii. In urmatoarea zi sunteti gata sa mutati miceliul din aceste pungi. Retineti ca gaturile acestor pungi nu sunt sterile in portiunea superioara a locului unde l-ati legat (puteti evita contacul miceliului cu suprafata nesterila prin rasucirea pungii peste exteriorul acesteia). 

Miceliu pe seminte "In Zece Minute"
intoarcere la meniu

Iata aici o metoda de preparare a miceliului pe seminte fara a utiliza vase sub presiune: folositi boabe de orez nedecorticat si netratat. Doar adaugati apa, gips si perhidrol peste orez si fierbeti-l intr-un borcan sau punga de plastic. Raciti-l, acesta fiind pregatit pentru inoculare. Ideea acestei proceduri mi-a parvenit prin bunavointa lui René Rikkelman.

 

1)        Folositi un set de borcane sau pungi de plastic noi.

2)        Pentru borcane trasati gatul capacului pe o bucata de carton. Taiati putin in interiorul acestei trasari. Potriviti discul in interiorul capacului. Mai tarziu veti umezi aceste discuri cu perhidrol, astfel incat acestea vor avea rolul unei bariere impotriva contaminatorilor.

3)        Cumparati o cantitate de boabe de orez nedecorticate de la magazin (Uncle Bens, Krafts). Orezul normal nu poate fi folosit din cauza enzimelor pe care le cuprinde. Boabele de orez instant albe nu pot fi folosite din cauza ca nu contin destule elemente nutritive.

4)        Puneti boabele de orez intr-un castron mare. Adaugati gipsul, aproximati 1gr. pentru fiecare cana cu orez.

5)        Intr-un vas inalt (cutia de mingi de tenis) masurati astfel inact sa obtineti la un volum de apa fierbinte doua volume de orez. Adaugati suficient perhidrol astfel incat concentratia finala sa fie de 0,3-0,35% (aproximativ 0,1 din volumul rezultat).

6)        Adaugati apa in castron. Amestecati orezul cu ajutorul unei linguri. Marea majoritate a lichidului va fi absorbita de orez. Amestecati in continuare astfel incat aceasta sa fie distribuita uniform.

7)        Cand absorbtia apei s-a terminat impartiti masa rezultata in borcane sau pungi. Umpleti borcane cam doua treimi. Gauriti capacele cu discurile de carton mentinandu-le cat mai aproape de capac.

8)        In cazul pungilor sariti direct la pasul 12 de mai jos. Pentru borcane adaugati aproximativ 2cm. de apa intr-un vas mare. Vasul va trebiu sa aiba un gratar astfel incat sa se evite asezarea directa a borcanelor pe fundul acestuia. Puneti borcanele cu tot cu capac fara ca acestea sa fie stranse la maxim.

9)        Aduceti apa din vas la temperatura de fierbere. Cand aceasta incepe sa fiarba consistent fierbeti pentru inca10min. Scoateti imediat borcanele din vas pe o suprafata rezistenta la caldura. (ATENTIE – aburii din vas pot produce arsuri si borcanele sunt fierbinti. Folosirea manusilor de bucatarie este o solutie pentru manevrarea in aceasta faza.)

10)      Aveti rabdare pana borcanele s-au racit suficient.

11)      Deschideti fiecare borcan si adaugati solutie de perhidrol 3% pe discutile de carton din capace acestora pana cand acestea s-au umezit complet. Scuturati-le de orice exces de perhidrol.

12)      Pentru pungile de plastic puneti cam 10cm. de apa in vas pe care o duceti la punctul de fierbere. Puneti pungile de plastic cu orez in vas astfel incat acestea sa pluteasca (folositi manusile de bucatarie ca sa evitati sa va opariti). Asigurati-va ca gaturile pungilor nu vor ajunge in apa. Puneti capacul si fierbeti-le pentru doar 8min.

13)      Scoateti pungile intr-un vas mai mare cu apa in care aveti apa rece pentru o racire rapida. Sigilati-le prin rasucirea gatului pungii cand acestea s-au racit.

 

Inocularea substratului din paie fara a folosi miceliu
intoarcere la meniu

Iata aici un truc pentru cultivatorii de ciuperci Oyster pentru cazul in care acestia nu mai doresc sa mai prepare miceliu. Sau poate doriti sa incercati ceva diferit: inocularea paielor cu ciuperci maruntite. Am vazut ca aceasta sa functioneze doar cu aceste ciuperci. Si aceasta functioneaza foarte bine in cazul in care ciupercile pe care le folositi sunt foarte tinere. Acestea nu trebuie sa fie formate complet, cam la dimensiunea de 2,5-5cm. In aceasta faza tesatura ciupercii se dezvolta rapid. Daca aceste ciuperci tinere sunt maruntite si amestecate cu paiele, vor imprastia miceliu in masa acestora in doar doua zile. Iata cum veti proceda:

1)        Preparati o gramada de paie la temperatura camerei folosind metoda cu perhidrol prezentata mai tarziu in acest volum.

2)        Culegeti o ciorchina de ciuperci Oyster.

3)        Scufundati ciorchina in apa calda cu sapun pentru a le curati, apoi scuturati-le de lichid.

4)        Plasati ciorchina pe o bucata de hartie ceruita sau pe a alta suprafata curata.

5)        Utilizand un cutit curat, maruntiti ciupercile (o dimensionare exacta a maruntirii acestora nu are importanta). Tineti ciorchina de baza acesteia. Incercati sa nu atingeti palariile ciupercilor cu mainile.

6)        Imprastiati ciupercile maruntite in paiele preparate. Folositi-va de manusi de unica folosinta pentru a face aceasta cat mai bine.

7)        Incubati paiele asa cum ati face cu o cultura normala.

Note legate de pasii procesului:

2) Nu am o formula precisa pentru necesarul de ciuperci care trebuie folosit. Acesta depinde de cat de fin maruntiti ciupercile. Dar puteti incerca pornind de la aproximativ 15% ciuperci din masa uscata de paie.

3) Scufundarea in baia cu sapun previne transferul de corpuri straine sau insecte. Probabil ca aceasta reduce si contaminarea cu bacterii si mucegai.

5)-6) Este de asemenea posibil sa utilizati un mixer pentru maruntirea ciupercilor si aceasta este o idee buna in cazul in care exista posibilitatea ca ciupercile sa contina larve. Curatati ciupercile si mixerul trecandu-le prin apa fierbinte cu sapun. Nu recomand mixarea acestora pana cand acestea ajung sa fie mai mult lichide – apa care va fi obtinuta astfel va trebui sa fie lasata sa se scurga din paie dupa inoculare.

Prin repetarea acestei metode la infinit se produce deteriorarea culturii de ciuperci? Am formulat aceasta intrebare deoarece exista mentalitatea ca aceasta metoda duce la saracirea calitatii culturilor de ciuperci. Este clar ca culturile de ciuperci pot fi mentinute pentru transfer ani de zile pe un mediul de calitate. Acestea vor trebui pastrate intr-un loc care sa evite acumularea de boli toxice. Pot fi usor incalzite pana la evitarea caramelizarii mediului.

Oricum, fara a sti cu certitudine, cred ca imbatranirea nu poate fi o problema care poate sa apara pentru cel putin cativa ani. O parte dintre cele mai mari organisme de pe pamant sunt ciupercile care acopera vaste suprafete de teren; aceste organisme trebuindu-le foarte multi ani pentru ca sa ajunga la dimensiunea actuala. Asa ca este foarte posibil ca si ciupercile sa aiba varsta, durata de viata a  acestora find egala cu cea a oamenilor, daca nu mai mare.

Prepararea Compostului
intoarcere la meniu
Compost I: Prepararea paielor cu perhidrol – la temperatura camerei
intoarcere la meniu

 

Acum ajungem la o metoda de utilizare a perhidrolului, la prepararea paielor folosite ca si compost pentru ciuperci. Aceasta metoda poate fi atractiva pentru ambele tipuri de cultivatori: casnici si comerciali. Procedura prezentata poate fi efectuata in intregime la temperatura camerei, fara pasii de incalzire si racire, si fara a fi necesar sa utilizam solutii caustice. Aceasta face ca prepararea substratului sa fie foarte usoara si convenabila. Nu este necesar sa dispuneti de utilaje mari pentru incalzirea apei sau a substratului. De asemenea nu apar probleme de supra pasteurizare si nici griji legate de viteza de racire. Si de asemenea nu se pune problema de a inregistra pierderi in producerea compostului. Este doar “ceaiul “ natural produs in mod normal prin imbibarea paielor cu apa.

Aceasta procedura a fost dezvoltata pentru paie dar este posibil sa preparati prin aceasta metoda si alte substraturi care se imbiba in apa. Acestea includ iarba, iarba uscata si panusi de porumb. Materialele de acest gen sunt disponibile in cele mai mult parti ale globului. De asemenea, mi s-a spus ca si cojile bumbacului pot fi preparate prin aceasta procedura. Astfel ca doar materialele neporoase nu vor putea fi folosite. (Talajul obtinut din prelucrarea lemnului se prepara printr-o metoda putin diferita de aceasta – vezi mai jos).

Am testat aceasta procedura pe elm oyster (H. ulmarius) si pe  almond mushroom (Agaricus subrufescens). Specii similare de ciuperci traditionale precum oyster (Pleurotus species), Portobellos, Champignon si Royal Sun Agaricus (Agaricus blazei) ar trebui sa creasca la fel de bine pe compost de paie preparat prin aceasta metoda. Mai mult decat un semn de intrebare sunt ciupercile shiitake. Acestea cresc in mod normal pe paie cu un supliment nutritiv, eu nefolosind suplimente pentru cresterea ciupercilor elm oyster si almond mushroom.

Ce se intampla cu enzimele?

Trebuie sa recunosc ca pana acum am argumentat faptul ca pasteurizarea cu perhidrol nu functioneza in cazul paielor. Am sustinut aceasta deoarece paiele contin un nivel ridicat de enzime care descompun perhidrolul (asa cum fac si alte substraturi similare). Aceste enzime ar trebui sa distruga perhidrolul intr-un timp scurt. Acestea ar proteja si numerosii spori de mucegai din paie de actiunea perhidrolului. Dar s-a dovedit fara indoiala ca paiele pot fi pasteurizate cu perhidrol. Da, enzimele din paie intr-adevar distrug perhidrolul intr-un scurt timp. Dar perhidrolul se dovedeste a avea un efect benefic in continuare chiar daca acesta a supravietuit doar putin in urma contactului cu paiele. Nu trebuie decat sa marim concentratia de perhidrol (comparativ cu cea folosita la prepararea rumegusului). Si va trebui sa marim concentratia solutiei de perhidrol folosindu-ne de notiunile de chimie. Perhidrolul in sine nu protejeaza paiele de contaminare, asa cum se intampla cu enzimele libere din rumegus. Dar paiele tratate cu perhidrol se pare ca rezista contaminatorilor, chiar si dupa ce perhidrolul a disparut. Si se pare ca acesta transforma substratul intr-un mediu mai favorabil pentru dezvoltarea miceliului.

Procedura

In ciuda acestei prefate complicate, procedura de preparare a paielor cu perhidrol este extrem de simpla. Se intampla cam asa:

1)        Plasati paiele intr-un vas mare

2)        Umpleti vasul cu o cantitate de solutie rece pana la imersarea paielor (vezi mai jos).

3)        Pentru paiele zdrobite, imersarea in solutie dureaza aproximativ 4 ore la temperatula camerei. Pentru paie nezdrobite, imersare dureaza cel putin 28 de ore, sau pana cand solutia capata culoarea unui ceai concentrat.

4)        Scurgeti paiele pana in momentul cand din acestea nu mai picura apa.

5)        Mutati paiele in containerele de cultura amestecandu-le cu miceliu pe masura umplerii acestora.

Note la prepararea paielor

1)        Daca vasul in care ati pus paiele are un capac greu sau care se inchide etans, atunci este bine ca acesta sa fie folosit pentru imersarea paielor in solutie.

2)        Cea mai eficienta solutie pe care am gasit-o pana in momentul de fata contine perhidrol in concentratie de minimum 0,15%. Aceasta este combinata cu 10ml. de otet de mere pe litru de solutie. Concentratii mai mari de otet nu au dat rezultate.

Suficient de curios, o alternativa care s-a dovedit aproape la fel de eficienta este perhidrol amestecat cu hidroxid calciu (apa de var Ca(OH)2). Dar, aici veti folosi mult mai putina apa de var decat ati folosit in cazul in care ati folosi pentru pasteurizare doar apa de var. Ultimele variante de solutii foloseau atat de multa apa de var incat acesta creea probleme in momentul in care se dorea scurgerea solutiei de pe paie. Dar acum veti adauga doar atat de multa apa de var astfel incat sa cresteti pH-ul un pic in timp ce perhidrolul reactioneaza cu paiele. Veti folosi doar 7-9,5ml. apa de var la 3,8l de solutie cu perhidrol de 0,15%. (sau 0,4-0,5gr de hidroxid de calciu la 1l de solutie). Concentratii mai mari de hidroxid de calciu nu vor functiona.

Recomand alternativa de folosire a apei de var doar pentru substraturile care in mod natural sunt acide. De ex. Cojile bumbacului pot fi tratate cu aceasta, dar nu cu alternativa cu otet de mere. (Michael Joy,  comunicare personala).

Iata cum puteti sa calculati cantitatea de perhidrol de care aveti nevoie. Solutia va trebui sa ajunga la o concentratie de 0,15% asa ca impartiti la 0,15 la concentratia de pe sticla de perhidrol. Apoi inmultiti catul cu volumul de apa pe care il veti folosi. De exemplu sa presupunem ca doriti sa faceti 100l de apa cu o concentratie de 0,15% de perhidrol, si ca stocul dvs de perhidrol ara concentratia de 6%. Atunci 0,15 deimpartit la 6 da rezulatatul 0,025. Inmultind acest rezultat cu 100l obtineti 2,5l. Aceasta este cantitatea de perhidrol cu concentratie de 6% pe care va trebui sa o adaugati in cei 100l de apa pentru ca in final sa aveti o concentratie de 0,15%. (ca sa fim mai exacti, veti adauga 2,5l la 97,5l de apa. Astfel veti obtine 100l. Oricum veti proceda veti fi suficient de aproape de concentratia dorita.)

Solutiile pot fi preparate cu apa rece de la robinet. Dar cele mai bune rezultate se obtin cand temperatura apei este aproape de cea a camerei.

3)        Recomand zdrobirea si maruntirea paielor. Aceasta duce la obsorbtia apei mult mai usor de catre acestea. Particulele de dimensiune mica vor incuraja dezvoltarea miceliului mult mai repede dupa inoculare.

Umezirea paielor se produce mult mai repede in climate calde si mult mai lent in cele reci. Ajustati-va timpul pentru inmuiere si in functie de temperatura ambianta.

4)        Durata cat va trebui sa scurgeti paiele de solutie depinde de cantitatea de paie pe care o utilizati. Probabil ca minimum 2 ore va fi necesar.

5)        Paiele pot fi amestecate cu miceliu si incarcate in saci de plastic care se pot, de exemplu, dispune in coloane. Daca ati folosit gips, acesta poate fi amestecat in aceasta faza.

Nu recomand adaugarea de suplimenti nutritivi, deoarece taratele care sunt cel mai des folosite ca supliment nutritiv vor invita contaminantii. In cazul in care trebuie sa folositi suplimenti, sugerez utilizarea unora care se apropie de caracteristicile paielor. Unul dintre acestea este alfalfa (lucerna), care poate fi dizolvat in solutia cu perhidrol din paie.

Compost II: Prepararea talajului din lemn neuscat cu perhidrol
intoarcere la meniu

Unele specii de ciuperci au fost cultivate traditional in natura folosind ca substrat talajul. In mod normal talajul este preparat simplu prin mentinerea lui in apa pana cand acesta s-a umezit. Cultivatorii au mentionat ca de multe ori au crescut buruieni pe acesta. Deasemenea, speciile inoculate au terminat prin a fructifica in afara suportului de germinare. Astfel incat este nevoie de o cale sigura de preparare a talajului.

Am observat ca talajul rezultat din lemnnul neuscat poate fi preparat cu ajutorul perhidrolului, contrar continutului sau ridicat de enzime care descompun perhidrolul. Dar procedura care a rezultat pentru acest talaj duce la o colonizare a lui usor mai lenta. Pentru rezutate crescute, recomand urmatoarea metoda:

1)        Imbibati in apa talajul peste noapte astfel inact acesta sa fie umed.

2)        Scurgeti-l de surplusul de apa.

3)        Acoperiti talajul cu solutie de perhidrol de 1% sau mai mare.

4)        Inoculati-l cu miceliu.

Talajul poate fi acoperit cu perhidrol folosindu-va de un recipient cu dispozitiv tip spray, cu ajutorul caruia aplicati perhidrolul intr-un strat fin peste talaj in timp ce il amestecati. Datorita faptului ca concentratia de perhidrol este mare, doar o mica cantitate din el se va utiliza prin aceasta metoda.

Talajul poate fi inoculat imediat cu miceliu daca acesta a fost crescut pe un mediu cu perhidrol. Altfel, ar fi bine sa lasati talajul o perioada de timp pentru ca perhidrolul sa se “linisteasca” pe masura ce acesta intra in reactie cu enzimele din talaj.

Talajului i se poate adauga un supliment nutritiv (lapte praf), acesta primind acelasi tratament odata cu talajul.

Aceasta procedura funtcioneza bine cu ciupercile oyster. Ar trebui sa mearga bine si cu King Stropharia (Stropharia rugosa-annulata), pe care cultivatorii de ciupercile le cresc in natura folosind talaj cu apa plata. Dar, retineti, ca dupa colonizarea talajului Stropharia are nevoie pentru fructificare de un strat de pamant dispus deasupra talajului.

Compost III: O metoda de “pune-si-amesteca” pentru substraturile compatibile cu perhidrolul
intoarcere la meniu

Urmatoarea procedura va permite sa preparati la temperatura camerei substraturile pentru ciupercile care consuma lemn, intr-un singur pas. Contrar metodelor anterioare de pregatire a compostului din paie sau talaj, aceasta procedura NECESITA sa porniti cu materiale care nu contin enzime care sa distruga perhidrolul. Perhidrolul pe care-l veti adauga va ramane in substrat si-l va proteja de contaminantii care apar in aer. Astfel incat nu mai este necesar sa faceti filtrarea aerului sau sa folositi incaperi sterile. Substratul rezultant nu va contine contaminanti liberi, permitand cresterea ciupercilor care descompun lemnul. Desigur, va trebui sa mai adaugati aditivi in substratul lemnos pe care il alegeti, precum si sa asigurati conditiile de crestere normale a ciupercilor.

In primul volum Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla, am prezentat o metoda de preparare a rumegusului care a fost uscat in cuptoare. Acea procedura presupunea ca in primul pas sa adaugati apa fierbinte peste rumegus. Aceasta servea atat la pasteurizarea rumegusului cat si umezirea rapida a acestuia. Solutia de perhidrol se adauga in momentul in care substratul era rece si avea rolul de protectie impotriva contaminantilor. Aceasta procedura era suficient de simpla pentru cultivatorii casnici. Dar aceasta necesita doi pasi: adaugarea solutiei, deci incalzirea si racirea acesteia, ceea ce poate deveni frustrant in cazul unei culturi la scara comerciala. Deasemenea, pasteurizarea prin adaugarea apei fierbinti nu functioneaza atat de bine in cazul in care folositi rumegus rezultat de la lemnul uscat in cuptoare.

Aceasta noua procedura evita frustrarea produsa de procedura anterioara prin utilizarea unei cantitati de perhidrol de 10 ori mai mare. La acest nivel, perhidrolul produce pasteurizarea substratului, si o face la temperatura camerei. Asta inseamna ca nu mai trebuie sa incalziti si sa raciti. Inseamna, deasemenea, ca puteti sa adaugati perhidrolul odata cu apa intr-un singur pas. Mai mult, puteti sa adaugati restul substantelor aditive deodata cu perhidrolul (var, gips, sau alte suplimente nutritive compatibile cu perhidrolul). Aceasta face ca aceasta procedura sa se numeasca “pune-si-amesteca”, ea creand substratul necesar pentru cresterea ciupercilor. Este la fel de usor ca si cum ati face clatite dintr-un amestec  - va trebui sa asteptati ca perhidrolul sa pasteurizeze substratul. Este, fara doar si poate, una dintre cele mai simple metode de preparare a rumegusului dezvoltata pana la ora actuala.

Ca substrat puteti folosi orice produse derivate din lemn care sunt compatibile cu perhidrolul, cum ar fi: caramizi pentru incalzire de rumegus, fibra de hartie. De asemenea am avut succes preparand paiele prin aceasta metoda pentru cresterea ciupercilor elm oyster in pofida numarului mare de enzime de descompunere a perhidrolului prezente in acestea. Trebuie doar sa fiti siguri ca materialul folosit ca substrat este compatibil cu specia de ciuperci pe care urmeaza sa o cultivati.

Cateva cuvinte despre rumegusul uscat in cuptoare

In zona in care eu locuiesc, a Pacificului de nord-vest, sunt disponibile o seama intreaga de produse care au la baza rumegusul. Este vorba despre rumegusul care provine din procesarea lemnului care a fost uscat in cuptoare. Acesta poate fi gasit la diferite fabrici care utilizeaza acest produs pentru realizarea de parchet, panouri, mobila si altele. Prin contrast, rumegusul umed provine de la gater. Rumegusul provenit din uscarea in cuptoare a lemnului este in general mai ieftin decat caramizile pentru incalzire din rumegus. Acesta din urma are o mica cantitate de enzime care descompun perhidrolul. Acest nivel al enzimelor il face compatibil cu cresterea ciupercilor prin metoda “pune-si-amesteca”. Da, ciupercile Oytser cresc repede si sunt relativ rezistente la contaminanti. Dar alte specii precum Shiitake si Lions’ Mane, care cresc mai incet si sunt mai sensibile la contaminanti, au mai putine sanse sa fie crescute pe acest substrat.

Cum ati putea sa stiti ca rumegusul pe care il aveti provine din lemnul uscat in cuptoare? Puneti o cantitate mica de perhidrol 3% si un pic de detergent. Daca nu apare decat o mica reactie produsa dupa aproximativ 10min., mostra dumneavoastra de rumegus a provenit din lemn uscat in cuptoare, si trebuie sa fie compatibil ca substrat de crestere a ciupercilor Oyster prim metoda “pune-si-amesteca”.

Acest rumegus este de multe ori prea fin si usor ca sa poata fi pasteurizat cu o cantitate mica de apa fiarta, asa cum am aratat in metoda din volumul I. Dar este mult mai rezonabil si mai usor sa acoperiti rumegusul folosind solutia de perhidrol pentru pasteurizare descrisa in procedura “pune-si-amesteca” descrisa mai jos:

Procedura “pune-si-amesteca” 

Aici aveti descrisa procedura de prepare a rumegusului la temperatura camerei. Rumegusul uscat in cuptoare poate fi preparat in mod similar pe aceasta cale, dar va absorbi mai multa apa si se va umfla mai mult in containerul pe care il folositi:

1)        Spalati si clatiti containerul (clatirea nu necesita apa calda).

2)        Masurati varul sau alte suplimente nutritive compatibile cu perhidrolul, si gipsul daca folositi (vezi volumul I pentru determinare cantitatilor necesare).

3)        Masurati rumegusul in container.

4)        Intr-un alt container puneti aproximativ 6,2 l de apa pentru fiecare 10kg. de rumegus (vezi notele de mai jos). Temperatura apei trebuie sa fie cel putin egala cu temperatura camerei (20C) sau poate fi incalzita pana cand ea poate atinsa cu mana. Aceasta va ajuta pentru rumegusul din lemn dens, cum ar fi stejarul. Ca si in precedentele proceduri, apa trebuie sa nu contina particule vizibile.

5)        Adaugati perhidrol astfel incat concentratia acestuia in apa sa fie de aproximativ 0,14%.

6)        Unele tipuri de rumegus, cum este cel din stejar se umezesc mai greu. Pentru acestea adaugati o lingurita de bicarbonat de sodiu pentru fiecare 6,2 l de solutie de perhidrol.

7)        Dupa amestecarea bicarbonatului in solutia cu perhidrol, turnati solutia peste rumegus. Apoi adaugati restul de ingrediente uscate. Procedati in acest mod pentru a evita ca ingredientele uscate sa se depuna pe fundul containerului cu solutie de perhidrol.

8)        Inchideti cu capacul si lasati ca rumegusul sa absoarba apa (aproximativ 10-15min.).

9)        Amestecati substratul prin rotirea containerului.

10)      Lasati substratul in containerul inchis pentru cel putin 2 ore.

11)      Amestecati substratul din nou prin rotire.

12)      Inoculati substratul si impartiti-l in pungi.

Note la procedura “pune-si-amesteca “:

Ca intotdeauna este bine sa folositi rumegusul pe care ciupercile obisnuiesc sa creasca. In general evitati sa folsiti rumegus provenit din conifere (brad, pin).

In volumul I am sugerat cateva variante pe care puteti sa le folositi ca suplimente nutritive. In general acestea sunt costisitoare si greu de gasit. Dar acum am descoperit ca este posibil sa utilizati cateva materiale uzuale “naturale” – cel putin pentru cresterea ciupercilor elm oyster prin metoda “pune-si-amesteca”. Unul din aceste materiale sunt taratele de ovaz. Acestea contin aproximativ 2,5% nitrogen (ar trebui sa mearga si taratele de grau care contine aproximativ 2% nitrogen). chiar daca exista enzime in aceste materiale, acestea nu vor duce la deteriorarea culturii de ciuperci elm oyster. Din pacate in cazul ciupercilor lions’ mane nu a dat rezultate.

De asemenea mai exista o metoda de crestere a evicientei suplimentelor: acoperiti-le cu o mica cantitate de ulei vegetal. Miceliul ciupercilor de-abia asteapta sa consume uleiul.

Probabil ca va trebiu sa faceti cateva experimente pana veti ajunge la cantitatea de apa pe o veti adauga. Aceasta variaza in functie de tipul materialului folosit ca substrat si in functie de tipul lemnului. In cazul rumegusului puteti folosi in principiu cantitati egale in greutate de apa si rumegus. Pentru caramizi de rumegus s-a dovedit ca aveti nevoie de mai multa apa. Veti dori sa adaugati apa suficienta pentru ca aceste caramizi sa se dizolve. Materialul ramas la fundul containerelor (cand puneti substratul in pungi) probabil ca veti observa ca acesta nu este suficient de umed. Rumegusul din lemn usor va absorbi probabil mai multa apa decat cel din lemn dens.

Unele materiale folosite ca substrat, cum este rumegusul uscat  in cuptoare, s-ar putea sa nu se umezeasca. In aceasta situatie puteti sa adaugati o cantitate de detergent bio-degradabil pentru a grabi absorbtia apei. De exemplu am folosit un sfert de lingurilta de detergent la 6l de apa sau 2,5ml. la 6,2l apa.

Concentratia ridicata de perhidrol folosita in aceasta procedura se apropie mai mult de concentratia solutilor de perhidrol pe care le gasiti la farmacii. Am utilizat 1/3 cana (80ml.) de perhidrol pentru bazine de inot pentru fiecare 6,2l de apa. Acest produs are inscriptionata o concentratie de 27%, dar din testele pe care l-am efectuat ea ajunge si pana 34%. Puteti folosi si perhidrol dedicat alimentelor (35%) sau alte solutii similare. Retineti ca aceste produse concentrate sunt mult mai periculoase decat solutiile de 3%. Solutiile acestea pot provoca arsuri, se pot aprinde sau pot exploda, astfel incat trebuie sa le tratati cu grija. Cititi si instructiunile de utilizare de pe fiecare.

Ce cantitae de solutie de perhidrol aveti nevoie? Concentratia finala a solutiei trebuie sa ajunga in jur de 0,45%. Prima data impartiti 0,45 la concentratia solutiei de perhidrol pe care o aveti. Inmultiti catul cu volumul de apa care o sa-l folositi. De exemplu sa spunem ca vreti sa faceti 20l cu solutie de 0,45% avand solutie de perhidrol de 6%. Atunci 0,45 impartit la 6 da rezultatul 0,075. inmultind cu 20l rezulta 1,5l. aceasta este cantitatea de solutie de perhidrol 6% pe care o puneti in 20l de apa pentru a obtine o soluti 0,45%. (de fapt o sa adaugati 1,5l la 18,5l apa pentru a obtine 0,45%. Oricum veti proceda veti fi aproape de concentratia ceruta)

Substratul poate fi amestecat in prima instanta cu suplimentele, daca aceasta este mai convenabil decat sa rasturnati containerul. Dupa acest prim amestec  suplimentele nepasteurizate vor trebui indepartate de substrat. Doar suplimentele pasteurizate (clatite in aba fierbinte) pot fi folosite.

Ce putem spune despre calea de obtinere a miceliului prin metoda “pune-si-amesteca”? Am avut succes cu ciupercile Oyster. Fructificarea culturii inoculate cu acesta au ridicat un semn de intrebare la inceput, dar au colonizat complet si au produs ciuperci. Ca sa incercati, amestecati o cantitate de mediu obtinut prin metoda “in 8 minute” descrisa mai sus, marind concentratia de perhidrol la 0,45%. Daca folositi borcane umeziti discurile de carton din interiorul capacelor cu solutie de perhidrol 3%. Apoi lasati miceliul fara sa-l mai agitati, inchis in containerul lui, pentru cel putin 2 ore inainte sa inoculati.

Concluzii
intoarcere la meniu

Procedurile pe care l-am descris in acest supliment ne dau o privire de ansamblu asupra numeroaselor posibilitati si cai tehnice de crestere a ciupercilor. In fiecare moment, in mod normal, imi vin noi idei si trucuri pe care nu am ajuns inca sa le testez. Si stiu din corespondenta pe care o am cu numerosii mei cititori ca si acestia au idei fascinante. Sper ca acest volum va stimula creativitatea ulterioara in aceasta ramura care se dezvolta rapid.


 

Despre autor
intoarcere la meniu

Rush Wayne este diplomat in Biochimie si Biologie Moleculara la Universitate Harvard si detine si o diploma de fizician in Biochimie la Universitatea California din Berkley. A intrat prima data in contact cu procedurile de crestere a ciupercilor cand a absolvit in 1970, dar nu a devenit un cultivator de ciuperci pana in 1993, cand a reusit sa-si implementeze inovatiile continute in acest manual. Instructiunile de folosire a perhidrolului in cultivarea ciupercilor se afla in posesia cultivatorilor de ciuperci din peste 75 de tari de pe intreg globul.